Maxioms Pet

X

Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Trimite prin:

Maxioms de Emil Cioran

  ( comentarii )
  31  /  35  

Haosul pandeste lumea la toate colturile.

Haosul pandeste lumea la toate colturile.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Haos,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  45  /  41  

O filozofie a conştiinţei nu poate sfîrşi decît într-una a uitării.

O filozofie a conştiinţei nu poate sfîrşi decît într-una a uitării.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Filozofie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  24  /  25  

Creaţiile spiritului sînt un indicator al insuportabilului vieţii.

Creaţiile spiritului sînt un indicator al insuportabilului vieţii.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Creatie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  52  /  54  

Plictiseala e un fel de echilibru instabil între golul inimii şi golul lumii, o echivalenţă de vid, care ar însemna citește mai mult

Plictiseala e un fel de echilibru instabil între golul inimii şi golul lumii, o echivalenţă de vid, care ar însemna împietrire, de n-ar fi prezenţa secretă a dorinţei.

de Emil Cioran Găsit in: Maxime despre plictiseală,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  25  /  11  

Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.

Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.

de Emil Cioran Găsit in: Citate despre Tara,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet