Maxioms de Eugen Dorcescu
Batranul isi duce zilele, noptile,
pe umeri, fluierand, prin
padurea simbolica,
prin campia simbolica,
prin pustia simbolica,
isi cara zilele, citește mai mult
Batranul isi duce zilele, noptile,
pe umeri, fluierand, prin
padurea simbolica,
prin campia simbolica,
prin pustia simbolica,
isi cara zilele, noptile,
spera
ca soarele – urias crematoriu – va
nimici
mumifiatul sau trup,
va volatiliza, in sfarsit,
sinistrul tortionar numit
constiinta.
Se intoarce la acel intuneric profund, absolut, la acel intuneric perfect, care-i insasi lumina.
Se intoarce la acel intuneric profund, absolut, la acel intuneric perfect, care-i insasi lumina.
Aceasta e desavarsirea nimicului. Tatal poate exista fara lume. Dar lumea nu poate exista fara Tatal.
Aceasta e desavarsirea nimicului. Tatal poate exista fara lume. Dar lumea nu poate exista fara Tatal.
Infernul e chiar aceasta repetata cadere in trup.
Infernul e chiar aceasta repetata cadere in trup.
Locul sarpelui e chiar in Eden, locul infernului e-n paradis, precum bine se stie.
Locul sarpelui e chiar in Eden, locul infernului e-n paradis, precum bine se stie.