Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  2  /  0  

Oricat de greu ne-ar veni dar si adevarata iubire este rezultatul unui accident din visul vietii noastre, iar acel accident citește mai mult

Oricat de greu ne-ar veni dar si adevarata iubire este rezultatul unui accident din visul vietii noastre, iar acel accident este un eveniment care se produce in sufletul nostru.
Acest eveniment intr-o alta realitate transcedentala poate fi un vulcan, un fluture, un munte sau orice imagine posibila sau pe care noi nici macar nu ne-o putem imagina.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  8  /  7  

Cine crede in fericire se inseala amarnic,nefiind altceva decat minciuna suferintei acestei lumi bizare.

Cine crede in fericire se inseala amarnic,nefiind altceva decat minciuna suferintei acestei lumi bizare.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  11  /  14  

Cunoasterea este somnul Lui Dumnezeu mai adanc decat vremea,in care viseaza ca se priveste in oglinda unui viitor jucat demult citește mai mult

Cunoasterea este somnul Lui Dumnezeu mai adanc decat vremea,in care viseaza ca se priveste in oglinda unui viitor jucat demult la zarurile existentei.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  12  /  11  

Daca am gandi cu un Coeficient Logic diferit de cel cu numarul doi care ne apartine si lumea in care citește mai mult

Daca am gandi cu un Coeficient Logic diferit de cel cu numarul doi care ne apartine si lumea in care ne-am afla ar fi o lume diferita de cea pe care o vedem si o simtim in prezent.
Oare stim noi cu adevarat cum arata lumea care ne inconjoara?

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  30  /  24  

Ma scald in oceanul desertaciunii lasat de Dumnezeu sa fie navigat de om, fiindca doar astfel pot intelege de ce citește mai mult

Ma scald in oceanul desertaciunii lasat de Dumnezeu sa fie navigat de om, fiindca doar astfel pot intelege de ce Raul nu poate fi o greseala ci o necesitate alaturi de Bine, insa greseala este un Rau iar acest sens este dat, doar pentru a ma privi si a-mi vedea chipul in Oglinda Mortii, intelegand ca doar astfel traiesc.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Bine,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet