Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  18  /  23  

Chiar daca banul e ochiul dracului, iar preotul omul lui Dumnezeu care are nevoie de acest ochi al dracului sa citește mai mult

Chiar daca banul e ochiul dracului, iar preotul omul lui Dumnezeu care are nevoie de acest ochi al dracului sa supravietuiasca nu se poate face o impacare intre Drac si Dumnezeu pentru supravietuire?
Oare de ce atribuim mereu necesitatea, nevoia, data de acest vis al vietii nostre Diavolului?De ce tot ceea ce dorim trebuie sa fie diavolesc? Avem nevoie de hrana, imbracaminte, atatea si atatea in decursul vietii, lucruri pe care le-ar dori omul undeva in subconstient pierdute, uitate, nedorite si de aceea devin satanizate? Cu siguranta.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Bani,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  8  /  13  

Oriunde am dori cunoasterea adevarului absolut este in zadar fiindca oricum nu poate fi cunoscuta vreodata in desertaciunea acestei lumi, citește mai mult

Oriunde am dori cunoasterea adevarului absolut este in zadar fiindca oricum nu poate fi cunoscuta vreodata in desertaciunea acestei lumi, in schimb oricat de mult am incerca sa alergam de Iluzia Vietii vom reusi doar sa ne amagim.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  2  /  3  

E zarva mare la piata gandurilor noastre fiindca se vand doar sentimente fara eticheta de valabilitate, multe din ele expirate citește mai mult

E zarva mare la piata gandurilor noastre fiindca se vand doar sentimente fara eticheta de valabilitate, multe din ele expirate si de aceea voi depune o plangere Destinului pentru a-l amenda pe Creatorul de moda sentimentala al acestei lumi care a produs sentimente ce se nasc si mor in desertaciune, ochi care se cauta intreaga viata fara sa se regaseasca, cuvinte care se pierd in praful clipelor duse de vantul desertaciunii, si multe alte neajunsuri ale acestei marfi cu nume de viata depozitata in conditii mizere pe taraba insalubra a unei Clipe de durere, ce vrea un pret mult prea mare spre a fi cedata altei Clipe de fericire.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  16  /  8  

Filosofia este religia viitorului.

Filosofia este religia viitorului.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Filozofie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  12  /  22  

Se doreste mai multa putere, mai multa forta, ajungandu-se intr-o hora nebuna a absurdului, hora care oricat de bizar si citește mai mult

Se doreste mai multa putere, mai multa forta, ajungandu-se intr-o hora nebuna a absurdului, hora care oricat de bizar si banal ar parea, oricat de ciudat sau de absurd in sine ar sugera, este de fapt motorul care tine omenirea treaza, care duce omenirea la progresul si civilizatia, care ii face pe oameni fericiti!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Absurd,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet