Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  16  /  14  

Capitalismul lasa sa se cunoasca ceea ce este rau din om si functioneaza cu acest rau.

Capitalismul lasa sa se cunoasca ceea ce este rau din om si functioneaza cu acest rau.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Politica,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  3  /  5  

...argumentul suprem pentru care religia va exista in Om atata timp cat va fi Omul este ca, atata timp cat citește mai mult

...argumentul suprem pentru care religia va exista in Om atata timp cat va fi Omul este ca, atata timp cat va fi Omul acesta va Iubi, tocmai fiindca acesta este Iubire, iar cea mai superioara forma a Iubirii cunoscuta de Om este intocmai sfintenia, care are ca prima caracteristica a sa credinta.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  19  /  16  

Religia adevarata a omului aflata in sacralitatea sa nu-i permite acestuia sa fie religios, adica sa faca o indeletnicire din citește mai mult

Religia adevarata a omului aflata in sacralitatea sa nu-i permite acestuia sa fie religios, adica sa faca o indeletnicire din propria sa sacralitate.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Religie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  2  /  4  

Acea zi cand te-am vazut pentru prima oara a fost mai mult decat accidentala in viata mea la fel ca citește mai mult

Acea zi cand te-am vazut pentru prima oara a fost mai mult decat accidentala in viata mea la fel ca si atunci cand te-am intalnit absolut intamplator prin scris. Doua accidente pana acum in care L-am intalnit pe Dumnezeu prin tine, dragostea mea cea mare.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  11  /  19  

Abia atunci Omul isi va ridica fruntea catre astrul vietii care a mangaiat cu razele sale atatea si atatea milenii citește mai mult

Abia atunci Omul isi va ridica fruntea catre astrul vietii care a mangaiat cu razele sale atatea si atatea milenii de frustrare si angoasa de aburd si singuratate, de neputinta si suferinta. Va saluta Soarele si stelele si tot ceea ce-l inconjoara stiind ca acestea toate sunt desertaciune a desertaciunilor.
Desertaciune a desertaciunilor care-i va da sens Omului!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Aspiratie,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet