Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  29  /  18  

Atunci cand mergem pe o strada avem cunostinta visului nostru ca mergem pe acea strada.Noi stim ca visul nostru este citește mai mult

Atunci cand mergem pe o strada avem cunostinta visului nostru ca mergem pe acea strada.Noi stim ca visul nostru este o realitate.Este o realitate doar pentru noi nu si pentru o alta realitate transcedentala unde strada din visul nostru pe care-l denumim realitate poate sa fie orice altceva chiar si un ocean sau iceberg.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Vis,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  6  /  7  

Cunoasterea este ulciorul care nu primeste niciodata apa vietii,intelegand ca aceasta este iluzie,umbra si Destin.

Cunoasterea este ulciorul care nu primeste niciodata apa vietii,intelegand ca aceasta este iluzie,umbra si Destin.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  10  /  13  

Fiinta umana crede ca face si cu Dumnezeu acelasi lucru care il face cu propriul sau sine, acela de a citește mai mult

Fiinta umana crede ca face si cu Dumnezeu acelasi lucru care il face cu propriul sau sine, acela de a se impotrivi prin minciuna si fatarnicie mersului firesc al propriului sau destin, de a se substitui curajului de a privi vitregiile acestei lumi in fata, vitregii care nu pot apartine celui puternic si a toate creator fiindca acesta s-ar putea supara pe fiinta umana dandu-i si mai mari nenorociri.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dumnezeu,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  27  /  21  

Omul Cunoaste Iluzia Vietii sale si nicidecum Adevarul Absolut, Omul Creeaza nasterea Universelor odata Cunoscute de el, dar ale Universelor citește mai mult

Omul Cunoaste Iluzia Vietii sale si nicidecum Adevarul Absolut, Omul Creeaza nasterea Universelor odata Cunoscute de el, dar ale Universelor Iluzorii si nicidecum a celor care formeaza sau fac parte din Amprenta Dumnezeului Nostru care este Factorul Creator si Unic Intamplator.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Credinta,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  16  

Nicaieri nu veti vedea mai fardata mizeria umana ca si in capitalism.De aceea este mereu invingator!

Nicaieri nu veti vedea mai fardata mizeria umana ca si in capitalism.De aceea este mereu invingator!

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Politica,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet