Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  11  /  22  

Banul reflecta necesitatea provenita din valorile materiale iar preotul pe aceea a valorilor spirituale?

Banul reflecta necesitatea provenita din valorile materiale iar preotul pe aceea a valorilor spirituale?

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Bani,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  15  /  9  

Cunoasterea se limiteaza la a nu avea limite.

Cunoasterea se limiteaza la a nu avea limite.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  21  /  21  

Fericirea te ispiteste cu pasiunea de a o avea, pe cand, suferinta te iarta de aceasta osanda.

Fericirea te ispiteste cu pasiunea de a o avea, pe cand, suferinta te iarta de aceasta osanda.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  14  /  16  

Unul dintre cele mai bune mijloace de a fi sclavul unei religii este :Teama de Rau! Fiecare om va trebui citește mai mult

Unul dintre cele mai bune mijloace de a fi sclavul unei religii este :Teama de Rau! Fiecare om va trebui mai inainte de toate sa-si infranga aceasta teama.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Frica,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  49  /  57  

Diferenta dintre Scop si Ierarhie este ca Ierarhia este suma diversitatii Scopurilor pe cand Scopul este unul singu

Diferenta dintre Scop si Ierarhie este ca Ierarhia este suma diversitatii Scopurilor pe cand Scopul este unul singu

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Ierarhie,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet