Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  19  /  14  

Cuvantul este corabia intelepciunii.

Cuvantul este corabia intelepciunii.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cuvant,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  6  /  10  

Cunoasterea Iluziei Vietii crede doar in credinta desertaciunii.

Cunoasterea Iluziei Vietii crede doar in credinta desertaciunii.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  1  /  7  

Sangele strabunilor nostri a crezut altfel, incercand sa creada ca pot fi jucatori la ruleta unui Destin oricat de inefabil. citește mai mult

Sangele strabunilor nostri a crezut altfel, incercand sa creada ca pot fi jucatori la ruleta unui Destin oricat de inefabil.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Dragoste,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  46  /  38  

Nu pleca niciodata din tine fiindca te vei rataci pana si de viata ta.

Nu pleca niciodata din tine fiindca te vei rataci pana si de viata ta.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Chibzuinta,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  26  /  31  

...cunoasterea mea este de fapt o Iluzie a Vietii invesmantata de Necunoastere, care este Adevarul Absolut la fel de necunoscut citește mai mult

...cunoasterea mea este de fapt o Iluzie a Vietii invesmantata de Necunoastere, care este Adevarul Absolut la fel de necunoscut mie precum imi este de necunoscuta Necunoasterea.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Cunoastere,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet