Maxioms Pet

X

Sorin Cerin

Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963 la Baia Mare) este un filosof,eseist si prozator de origine română. După absolvirea liceului în oraşul natal urmează cursurile Institutului de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti.
În 2003 a publicat romanul „Destin” la Editura Paco. La sfârşitul anului 2004 îi apare la Bucureşti „Trilogia Destiny”, compusă din volumele „Psycho”, „Apocalipsa” şi „Exodus”. În 2004 editura iUniverse îi publică traducerea în limba engleză a romanului sub titlul „Destiny”.
În 2006 a publicat la editura Virtualbookworm Publishing cartea „The Origin of God” (traducere neoficială: „Originea lui Dumnezeu”). În această carte Cerin înaintează o teorie a genezei universale, pe care el o numeşte „the Cerin Theory of Universal Genesis”. Virtualbookworm Publishing afirmă că această carte este prima din lume care discută istoria şi biologia fiinţei umane în lumina unei noi filozofii.
Operă
Destin, Editura PACO, 2003, apărut de asemenea în traducere în limba engleză sub titlul Destiny la editura iUniverse, în 2004
Trilogia Destiny, (compusă din volumele Psycho, Apocalipsa şi Exodus), Bucureşti, 2004
The origin of God,Editura Virtualbookworm Publishing,USA,2006.
Coaxialismul, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Moarte, neant, aneant, viaţă şi Bilderberg Group, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Starea de concepţiune în coaxiologia fenomenologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Antichrist, fiinţă şi iubire, Editura PACO, Bucureşti, 2007
Logica coaxiologică, Editura PACO, Bucureşti, 2007

Trimite prin:

Maxioms de Sorin Cerin

  ( comentarii )
  12  /  8  

Prin religie trebuie sa intelegem calea prin care fiinta umana isi gaseste propria sa libertate atunci cand se raporteaza la citește mai mult

Prin religie trebuie sa intelegem calea prin care fiinta umana isi gaseste propria sa libertate atunci cand se raporteaza la societatea a carei parte este si ea.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Religie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  7  /  12  

Interventia nu poate sa fie Predictibila fiindca atunci nu ar mai defini Hazardul Inpredictibil si opus Tangentiabilitatii.Interventia este Impredictibila la citește mai mult

Interventia nu poate sa fie Predictibila fiindca atunci nu ar mai defini Hazardul Inpredictibil si opus Tangentiabilitatii.Interventia este Impredictibila la fel ca si Hazardul si se defineste raportata la Hazard tocmai prin Predictibilitatea sa numai fata de acesta, fiindca daca Interventia ar fi Impredictibila fata de Hazard Nu l-ar mai defini, intrucat nu s-ar putea raporta la acesta intrucat Impredictibilitatea consta in neraportare sau raportare aleatorie.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Filozofie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  36  /  20  

Fara blestem moartea nu ar mai avea nici un sens, fiindca nimeni nu s-ar mai raporta la Moarte precum nimeni citește mai mult

Fara blestem moartea nu ar mai avea nici un sens, fiindca nimeni nu s-ar mai raporta la Moarte precum nimeni nu ar mai intelege Viata.
Fara blestem marile creatii ale omenirii, toate cele sapte minuni, nu ar mai fi existat fiindca nici una dintre acestea nu poate exista fara de moarte.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Creatie,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  7  /  6  

Adevarul fiintei umane este un Adevar al Interventiei dat de o actiune petrecuta undeva in trecut, care are drept Origine citește mai mult

Adevarul fiintei umane este un Adevar al Interventiei dat de o actiune petrecuta undeva in trecut, care are drept Origine Interventia Factorului Creator si Unic Intamplator care a precedat Destinului prin Creatia desavarsita o singura data Intamplator.
Aceasta Interventie asupra Creatiei, prin Creatie Unicitate si Intamplare a Factorului Creator si Unic Intamplator a dus la un precedent inaintea Destinului.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Adevar,
Trimite prin:
  ( comentarii )
  6  /  5  

Dorul este calea pierduta a fericirii.

Dorul este calea pierduta a fericirii.

de Sorin Cerin Găsit in: Citate despre Fericire,
Trimite prin:
Maxioms Web Pet