S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Suntem şi noi oameni, şi ca toţi oamenii, părăsim şedinţele.

Noi, românii, suntem înşurubaţi în univers, prin speranţa fără sfârşit a lui Brâncuşi.

În adâncul tăcut al sufletului zace aurul. Cine-l are nu ţi-l dă numai fiindcă ai trecut pe lângă dânsul.

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, citește mai mult
Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.
Nu merge unde te duce drumul, mergi pe unde nu exista un drum si lasa o urma.

Liderul trebuie să ştie, trebuie să ştie că ştie, şi trebuie să-i poată face pe cei din jurul său deplin citește mai mult
Liderul trebuie să ştie, trebuie să ştie că ştie, şi trebuie să-i poată face pe cei din jurul său deplin conştienţi de faptul că el ştie.
Fiecare iubire are si un Waterloo al ei.

Toată viaţa sufletului se reazemă pe trup.

Când noi înşine nu suntem convinşi de adevăr, cum să-i convingem şi pe alţii?