S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Dumnezeu e o treaptă pe care o vede doar cel care crede în existenţa ei. Iar credinţa înseamnă drum, eliberarea citește mai mult
Dumnezeu e o treaptă pe care o vede doar cel care crede în existenţa ei. Iar credinţa înseamnă drum, eliberarea gândului prin frământările inerente existenţei.
Măcelarul nu se înduioşează la behăitul unui miel; nici inima crudă la o întristare profundă. Dar lacrimile unui milos sunt citește mai mult
Măcelarul nu se înduioşează la behăitul unui miel; nici inima crudă la o întristare profundă. Dar lacrimile unui milos sunt mai dulci decât picăturile de rouă care cad de pe trandafirii îmbobociţi primăvara.
Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port citește mai mult
Dacă ar prinde glas agitaţia surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naştere - doliul acestei lumi.
Acolo unde se reunesc oamenii, o putere religioasă şi un conducător, ca centru al adunării, sunt absolut necesare.
Acolo unde se reunesc oamenii, o putere religioasă şi un conducător, ca centru al adunării, sunt absolut necesare.
Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare din cei care o privesc.
Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare din cei care o privesc.
De ce ar trebui să mă preocup de urmaşi? Ce au făcut urmaşii pentru mine?
De ce ar trebui să mă preocup de urmaşi? Ce au făcut urmaşii pentru mine?
Nu te minti singur. Cel care se minte pe sine si-si pleaca urechea la propriile sale minciuni ajunge sa nu citește mai mult
Nu te minti singur. Cel care se minte pe sine si-si pleaca urechea la propriile sale minciuni ajunge sa nu mai deosebeasca adevarul nici in el, nici in jurul lui, sa nu mai aiba respect nici pentru sine nici pentru ceilalti.
Sistemul curtii cu juri prigoneste inteligenta, cinstea si rasplateste ignoranta, prostia si sperjurul.
Sistemul curtii cu juri prigoneste inteligenta, cinstea si rasplateste ignoranta, prostia si sperjurul.
Am sărutat-o chiar pe această femeie care nu mai era a mea, era a morţii şi am privit-o cu indiferenţa citește mai mult
Am sărutat-o chiar pe această femeie care nu mai era a mea, era a morţii şi am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou!