S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Ce-i al meu este al meu, ce-i al tău este negociabil.

Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.

Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate citește mai mult
Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă şi îi dispreţuieşte, acela ajunge la ei legiuitor şi cu cât cuteaşă mai mult, cu atât e mai respectat. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi mereu.
Un medic nepriceput este tot atât de rău ca un ucigaş.

Iubim să fim îndrăgostiţi, acesta este adevărul.

Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot să-mi aranjez velele pentru ca întotdeauna să ajung la destinaţie.

Dumnezeu e mort." Nietsche. "Nietsche e mort." Dumnezeu.

Da, vreau sa duc la apogeu nimicul.
Da, vreau sa duc la apogeu nimicul.
Omul este ceea ce gandeste de-a lungul unei zile.