Poezia poate face dintr-un instinct o aripa de curcubeu.

Poezia poate face dintr-un instinct o aripa de curcubeu.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Aud o voce neauzita, Care-mi spune ca nu trebuie sa raman; Vad o mana nevazuta, Care ma cheama departe.

Iar e luni
si nu m-am mai nascut
iar ma voi naste din cind in cind
si pina sa-mi crape citește mai mult

Iar e luni
si nu m-am mai nascut
iar ma voi naste din cind in cind
si pina sa-mi crape ochii
vad stele vezi...
Numai in copilarie stiam
ca m-am nascut o data
pentru totdeauna.
Atunci mi se dadea toata
promisiunea pe mina.

Pantomima, o piesa in care povestirea este spusa fara violenta limbajului, cea mai putin dezagreabila forma de actiune dramatica.

Pantomima, o piesa in care povestirea este spusa fara violenta limbajului, cea mai putin dezagreabila forma de actiune dramatica.

Poezia mea

Poezia mea e nervoasa, tot vorbind peste umar
uita sa-si scoata bilet, e coborata cu forta
insa citește mai mult

Poezia mea

Poezia mea e nervoasa, tot vorbind peste umar
uita sa-si scoata bilet, e coborata cu forta
insa de fiecare data o conduc
pana acasa prieteni anonimi

nu are glorie
din simplu motiv ca nu si-a dorit-o,
nu are religie
pentru ca prea mult iubeste viata,
nu face prozeliti
pentru ca niciodata nu priveste inapoi

nu merge in vizita
nu asteapta pe nimeni
nu viseaza-n culori
nu se hlizeste pentru a obtine ceva

are tot ce-i trebuie.

Aerul

Aerul din preajma ta e nemiscat,
nemiscata marea dincolo de umerii tacuti.
Vulturii lansandu-se-n amiezi
chipul mi-l vor citește mai mult

Aerul

Aerul din preajma ta e nemiscat,
nemiscata marea dincolo de umerii tacuti.
Vulturii lansandu-se-n amiezi
chipul mi-l vor desena in aer.

Era freamat, erau valuri si acum
doar atractia pamantului o simt,
cum o simte floarea cu o ora
inainte de-a-i cadea petalele.

Poem

Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
citește mai mult

Poem

Nu am nici o putere
si aproape nici forte nu mai am.
Traiesc. Simt asta. Privesc in jur
si aud gandul bolborosind.
Deschid gura sa vorbesc dar o
inchid repede de teama
sa nu casc.
Mi-e teama ca nu am sa mai pot
inchide gura niciodata. Tac.
Rotesc in gand inceputuri de gand.
Urmarea e intotdeauna prea lunga - o
adevarata istorie.
Nu las cuvintele sa (se) faca istorie.
Ele sant de trait pentru mine.
Numai timpul se poate trai,
nu si istoria. Istoria este o fiinta
ea insasi, cu viata ei proprie.
O fiinta numai in sine.
Numai timpu-i al nostru.
Traiesc. Simt asta. Vag, vag
de tot, dar simt.

Eu cred mai degraba ca poetul, ca orice om, ar trebui sa se priceapa la multe chestiuni intelectuale si manuale: citește mai mult

Eu cred mai degraba ca poetul, ca orice om, ar trebui sa se priceapa la multe chestiuni intelectuale si manuale: la geografie si limbi moarte, la tamplarie si la horticultura. Nici nu stiu cum ai putea sa traiesti si sa scrii fara sa te ocupi de cresterea copiilor (ca de facerea lor nu e nevoie de expertiza), cultivarea pomilor, de albine si de faguri de miere, sau de astronomie.

Mi se pare mie ca poetul e mai bun cand e colectionar de meserii decat un lenes cu vise vagi. Pe de alta parte, traim intr-o lume mediatica in care se poate trai din scris, nu necesar din poezie. Cronicile, romanele, scenariile de film si scrisorile de santaj se platesc destul de bine, asa ca e posibil ca un manuitor al tastaturii sa fie capabil sa-si castige traiul din batai ritmice pe litere.

Arhitectura noptii:

Arhitectura noptii clara,
greu deslusita in peisaj... Ce ora
- tacand cutremurat in turnul beznei -
moartea citește mai mult

Arhitectura noptii:

Arhitectura noptii clara,
greu deslusita in peisaj... Ce ora
- tacand cutremurat in turnul beznei -
moartea si viata laolalta le devora?!
Nimic neatins si vindecat.
Si vane clopote amar cadenta bat.

Dar pentru ce si pentru cine?
E noapte. Liniste. Pustiu.
Tu strange-ti capul intre maini.
Singur te leagana si lasa-te vorbit
de sfanta gura a zeului orfan,
de vineri pana vineri ratacit
in golul viu - de-odinioara -,
din care vii
si vii
si vii
- ca dintr-o mare vina -
urcand aceeasi
- luminata -
scara.