Tristan si Isolda
Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.
Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.
Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.
S-ar putea să-ți placă / Vezi toate maxioms
Omagiu
Cind ma vor omagia la 70 (imi va atirna
o sfoara de git insusi presedintele
in timp ce-mi citește mai mult
Omagiu
Cind ma vor omagia la 70 (imi va atirna
o sfoara de git insusi presedintele
in timp ce-mi va suiera printre dinti
du-te dracului bosorogule
te asteapta groapa-ncalzita)
imi voi scoate placa din gura
hirtia de la piept cu discursul de-acasa
cu degetul la timpla voi retine
o avalansa de idei
solemna basina in astfel de ocazii
(oameni incordati de care nu-mi pasa
atita timp cit sint in groapa ca acasa).
Pasii primilor zori
Zapezile cadeau usor in zori
Pe ochii tristi pe anii calatori
Cadeau incet pe trecerea fragila
citește mai mult
Pasii primilor zori
Zapezile cadeau usor in zori
Pe ochii tristi pe anii calatori
Cadeau incet pe trecerea fragila
Precum privirea mamei de copila
Zapezile amare, aspre, reci
Strangeau in albul lor mii de poteci
Si-mbratisau infrigurate cai
Zapezile cazand din ochii tai
Inalte, viforoase-ngandurate
Acoperind si zboruri si palate
Smulgeam de dor din radacini tarzii
Sperantele c-ai fi putut sa vii
Cand sufletu-mi s-a intamplat sa fie
Ninsoarea teilor din vesnicie
Cand s-au pornit cuvintele sa cada
Pe trupul meu de tanara zapada.
Transfuzie nesfarsita
Cu naturalete
infruntand
ecoul
Mi-am
deschis
venele
Sa-mi
umplu
stiloul
Si iata
pe
pagina citește mai mult
Transfuzie nesfarsita
Cu naturalete
infruntand
ecoul
Mi-am
deschis
venele
Sa-mi
umplu
stiloul
Si iata
pe
pagina alba
Din
sangele meu
rasar
Diavolul
Dragostea
si
bunul
Dumnezeu
Sa scrii poezia e ca si cum ai face dragoste cu o femeie fara cuvinte.
Sa scrii poezia e ca si cum ai face dragoste cu o femeie fara cuvinte.
Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, citește mai mult
Eminescu nu este numai al nostru, ci este cetatean de onoare al universului...Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, dragostea si ura sunt eterne, tot asa si Eminescu etern fi-va.
Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vietii? Tainele sugrumu-l.
Cate inimi pure — Roata de Azur
Arde-n citește mai mult
Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vietii? Tainele sugrumu-l.
Cate inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum si pulberi! Spuneti, unde-i fumul?
Noapte, stele... Tremuri. Ce ai? Te-nfiori,
Cand te-apleci genunea lumii s-o masori!
Fulgera-n eterna goana-ametitoare —
Trec pe langa tine — astrii rotitori.
Aud
Aud ecoul vremii de parca merg spre mari
si tot asa de parca vin marile spre mine,
aud citește mai mult
Aud
Aud ecoul vremii de parca merg spre mari
si tot asa de parca vin marile spre mine,
aud tacerea vremii de parca intru-n zari
si tot asa de parca vin zari sa ma incline.
Intoarcerea-mi rotunda din tipat spre taceri
e ca plecarea lavei spre piatra din vezuvii,
cand numai fata pietrei se-ntoarce catre ieri,
cand numai fata marii se-ntoarce catre fluvii.
Cateodata luna e ca un soare sterp,
cateodata tera, e ca o luna mare.
In mine striga timpul. In mine spatii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare
Poezia un harnasament de lux al iubirii.
Poezia un harnasament de lux al iubirii.
Ea strabatea gradina
intr-un totem de umbra
atins pamintul nu-l mai atingea.
Nu se mai difuza frenetic nici supus.
Crengile citește mai mult
Ea strabatea gradina
intr-un totem de umbra
atins pamintul nu-l mai atingea.
Nu se mai difuza frenetic nici supus.
Crengile jos speriau lumina.
Miscarea o-ncolti. Ea s-a retras.
Capriciul blind. O nauceala moale...
Ea strabatu gradina. Indecis
ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse
sa fredoneze-n sine sprijin.
