Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a citește mai mult

Varsta copacilor

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul
arborelui. Anii se semneaza pe ascuns
in carnea de lemn.
De unde a invatat padurea
sa-si numere zilele?
Poate la inceputul lumii
arborii au fost oameni.

Copacii nu-si divulga varsta
decat daca le retezi viata.

Sa scrii vers alb e ca atunci cand joci tenis cu fileul cazut.

Sa scrii vers alb e ca atunci cand joci tenis cu fileul cazut.

Ce fel de poezia este aceea care nu salveaza natiuni si popoare?

Ce fel de poezia este aceea care nu salveaza natiuni si popoare?

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum citește mai mult

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum o fereastra catre intuneric. lumina,
cat ar fi ea de indepartata, este tot in tine,
adu-o la geam si deschide fereastra, sa pot sa-ti vad ochii!
i-am privit de atatea ori de aproape...

numai asa vei putea sa vezi in lumina lumea
si toti oamenii care stau la geamuri. ochi in ochi, la geamuri...
cu bine! mai mult nu iti scriu, este de ajuns.
pana la urma, ne vom putea privi, asa cred.
si daca vor fi niste zambete si niste ochi plecati,
poti sa consideri ca lumea imi atarna de conturul gurii
si ca ochii mei au inceput sa nu mai poata sprijini
privirea lui Dumnezeu.

lumea imi atarna de conturul gurii, obligandu-ma sa zambesc.
of, ce lume grea! ...
e si ea om

Poetul se lasa usor condus de rime.

Poetul se lasa usor condus de rime.

Doamne al zilelor si noptilor mele de osanda, e bezna in jurul meu si in mine, nu mai stiu azi citește mai mult

Doamne al zilelor si noptilor mele de osanda, e bezna in jurul meu si in mine, nu mai stiu azi ce e rau, ce e bine, nu mai intrezaresc hotarul dintre viata si moarte.

Poezia arta care poate sa puna o rana pe portativ.

Poezia arta care poate sa puna o rana pe portativ.

In primul rand poezia ramane ceea ce-a fost dintotdeuna - defularea personala a unei trairi la nivel existential. Deprimismul artistic, citește mai mult

In primul rand poezia ramane ceea ce-a fost dintotdeuna - defularea personala a unei trairi la nivel existential. Deprimismul artistic, adica starea despre care unii care scriu texte nici macar n-au auzit, ce sa mai spun de simtit. Fara suferinta artistica poezia nu exista, fara traire un poem nu poate respira. Abia apoi se transforma la nivel de receptare intr-un mai mult sau mai putin instrument afectiv, care-si gaseste cel putin o forma de autentic.

In Romania se scrie inca destula poezie. La kilogram. Dar nu vad un lucru rau in asta. Nu tot ce citește mai mult

In Romania se scrie inca destula poezie. La kilogram. Dar nu vad un lucru rau in asta. Nu tot ce se scrie poeticeste este valabil estetic si emotional. Dar exista o altfel de valabilitate pentru fiecare individ care crede ca scrie poezie. Exista o valabilitate existentiala.