Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat citește mai mult

Sarutul poeziei

Decat un potop de cuvinte,
mai bine sadeam o padure.

Crestea umbra tot mai trufasa,
incat soarele se putea culca
in pat de umbre.

Strang in palma un miez
de idee cruda.

Astept sa se coaca fragii
din padurea copilariei,
sa-mi fragezeasca limba
aroma carnii unui fruct
adevarat.

Gustul poeziei poate fi tot atat de dulce
ca roadele crangului,
daca ea te-a sarutat o data
si ti-a intrat in inima
ca lumina-ntr-o casa.

Gradinita Catavencu Domnilor omul de mic invata cum sa se prosteasca-n viata Distihuri rebele

Gradinita Catavencu Domnilor omul de mic invata cum sa se prosteasca-n viata Distihuri rebele

Catuse transparente Lacrimile catuse ale copilariei Iar imi intepenesc sufletul Intre a fi si n-a fost sa fie Poeme infractionale

Catuse transparente Lacrimile catuse ale copilariei Iar imi intepenesc sufletul Intre a fi si n-a fost sa fie Poeme infractionale

Daca poezia n-ar fi decat ciripit, toti vrabioii ar fi rivalii lui Eminescu.

Daca poezia n-ar fi decat ciripit, toti vrabioii ar fi rivalii lui Eminescu.

Poezia este cea mai antica arta a spiritului omenesc.

Poezia este cea mai antica arta a spiritului omenesc.

Poezia pastorala, o claie nemuritoare, in care fiecare poet si-a depus paiul sau liric.

Poezia pastorala, o claie nemuritoare, in care fiecare poet si-a depus paiul sau liric.

Flamand si gol, far-adapost, Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,

Flamand si gol, far-adapost, Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,

Pasii primilor zori

Zapezile cadeau usor in zori
Pe ochii tristi pe anii calatori
Cadeau incet pe trecerea fragila
citește mai mult

Pasii primilor zori

Zapezile cadeau usor in zori
Pe ochii tristi pe anii calatori
Cadeau incet pe trecerea fragila
Precum privirea mamei de copila
Zapezile amare, aspre, reci
Strangeau in albul lor mii de poteci
Si-mbratisau infrigurate cai
Zapezile cazand din ochii tai
Inalte, viforoase-ngandurate
Acoperind si zboruri si palate
Smulgeam de dor din radacini tarzii
Sperantele c-ai fi putut sa vii
Cand sufletu-mi s-a intamplat sa fie
Ninsoarea teilor din vesnicie
Cand s-au pornit cuvintele sa cada
Pe trupul meu de tanara zapada.

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.

Viziune