Ea strabatea gradina
intr-un totem de umbra
atins pamintul nu-l mai atingea.
Nu se mai difuza frenetic nici supus.
Crengile citește mai mult

Ea strabatea gradina
intr-un totem de umbra
atins pamintul nu-l mai atingea.
Nu se mai difuza frenetic nici supus.
Crengile jos speriau lumina.
Miscarea o-ncolti. Ea s-a retras.
Capriciul blind. O nauceala moale...
Ea strabatu gradina. Indecis
ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse
sa fredoneze-n sine sprijin.

De peste lacrimi:

De peste lacrimi te cautam,
de prin memorie,
Doamne, din amintire, si-mi galgaia
inima in piept citește mai mult

De peste lacrimi:

De peste lacrimi te cautam,
de prin memorie,
Doamne, din amintire, si-mi galgaia
inima in piept si de o naprasnica
trecere ma istoveam.

Cine se afla in lume de-a binelea?
Cui ii raspunde
bolta profunda a norilor incuviintand?
De peste lacrimi, de prin memorie
viata mea vine, viata mea, viata.

Cine se afla in lume de-a binelea?

Cel mai important lucru pentru poeti este acela de a scrie cat de putin pot.

Cel mai important lucru pentru poeti este acela de a scrie cat de putin pot.

Pe de o parte, se fereste sa pozeze in poet, insa, pe de alta parte, se teme de perspectiva de citește mai mult

Pe de o parte, se fereste sa pozeze in poet, insa, pe de alta parte, se teme de perspectiva de a nu mai fi poet. Pentru Bacovia, maximum de drama nu e sa mori, ci sa fii un fost poet.

Nu credeam sa invat...

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,

Fara bratele tale, bratul oricui citește mai mult

Nu credeam sa invat...

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,

Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spanzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, in fiece clipa, neindurarea mortii.

Fara ochii tai, ochii mei nu vad decit intuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea intr-un univers care el insusi moare.

Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vanat urca din adanc valul marii, urlandu-si disperarea.

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa.

Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un citește mai mult

Penitenta de-o viata

Ingenunchez in poezia aceasta
ca intr-un sanctuar
cu relicve de ingeri.
Pe buza candelei infloreste
un strop din sangele Domnului.
Ma incrancenez sa extrag cuvintele
insinuate in carnea ei sidefie.
Invat perpetuu, dar niciodata
nu stiu sa-i vindec
ranile facute de silabe.

Ma dor genunchii de penitenta
la care ma supune
de-o viata.

Calatorim mereu, calatorim- si n-o sa stie nimeni, niciodata, ca bine-am fi putut sa ne oprim, ce simplu-am fi putut citește mai mult

Calatorim mereu, calatorim- si n-o sa stie nimeni, niciodata, ca bine-am fi putut sa ne oprim, ce simplu-am fi putut sa ne oprim la prima gara-n harta ne-nsemnata.

Copacii plansi:

Dupa atatea ambitii ne ajunse seara
Si totusi clopotul mai bate inganandu-se
De n-ar fi fost atatea citește mai mult

Copacii plansi:

Dupa atatea ambitii ne ajunse seara
Si totusi clopotul mai bate inganandu-se
De n-ar fi fost atatea amintiri
Sa ma cutremure
Copacul slab plangandu-se de toamna
Si frunzele-nrosite ca o tuse
Eu alergam atat de fericit la rau
Sa-l vad cum vine tulbure
In munti sa-mi fie numele am vrut
Dar iata seara cum se lasa
Ma simt atat de bine parasit
Aproape ca voi plange

Poetul omul ce ar fi vrut sa iubeasca mai mult fiinta de langa el decat ideea de iubire.

Poetul omul ce ar fi vrut sa iubeasca mai mult fiinta de langa el decat ideea de iubire.