Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce citește mai mult

Primul scop al poeziei este acela de a spune adevarul, sa inveti cum sa spui adevarul, sa descoperi ceea ce simti si gandesti cu adevarat.

Elegie

Doua maini se intindeau spre un fruct verde,
nu erau ale mele,

doua maini mangaiau un fruct citește mai mult

Elegie

Doua maini se intindeau spre un fruct verde,
nu erau ale mele,

doua maini mangaiau un fruct galben,
nu erau ale mele,

doua maini culegeau un fruct rosu,
nu erau ale mele,

doua maini nu stiau ce cauta pe ramul gol,
asteptati inca o vara, maini ale mele,

inca o vara...

Aerul

Aerul din preajma ta e nemiscat,
nemiscata marea dincolo de umerii tacuti.
Vulturii lansandu-se-n amiezi
chipul mi-l vor citește mai mult

Aerul

Aerul din preajma ta e nemiscat,
nemiscata marea dincolo de umerii tacuti.
Vulturii lansandu-se-n amiezi
chipul mi-l vor desena in aer.

Era freamat, erau valuri si acum
doar atractia pamantului o simt,
cum o simte floarea cu o ora
inainte de-a-i cadea petalele.

O fata frumoasa trece puntea;
o privesc cu coada ochiului.
Ea se intoarce, imi face semn cu mana:
-Vino, ce citește mai mult

O fata frumoasa trece puntea;
o privesc cu coada ochiului.
Ea se intoarce, imi face semn cu mana:
-Vino, ce mai astepti!
-Nu pot sa te urmez. Ca sa trec puntea,
trebuie sa ma fac frate cu dracul.
-Esti prost ca un inger! - imi spune si pleaca
unduindu-si trupul de vipera.
-Ce trist trebuie sa fie raiul!
meditez aruncandu-ma de pe punte.

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate citește mai mult

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca forma sau figura.
Sensul ei este "sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar" (Novalis).
Poezia este un avans, un promitator avans, o profetie a gandirii noi si reale.
In jocul magnific de umbre si de lumini al perturbatiunii, verbul isi regaseste functia reala de realizare, omul speriat, bantuit de propriile lui creatii, isi regaseste posibilitatile de interventie si de legatura.
POEZIA este o stiinta a actiunii.
Tehnicile ei isi au locul firesc langa marile tehnici ale actiunii.
Legaturile pe care ea le asigura sunt de natura magica: gratie ei, oamenii isi regasesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni mortii care ne primeste sangele.

Erezie de primăvară

Hai să ne urcăm în podul cerului fără scară
Să cotrobăim printre stele
Poate mai găsim citește mai mult

Erezie de primăvară

Hai să ne urcăm în podul cerului fără scară
Să cotrobăim printre stele
Poate mai găsim vreun înger colo de râs
Să aibă nou-născuţii cu cine să se joace de-a baba-oarba
Deschid fereastra şi întunericul năvăleşte în lume
Doamne de unde atâtea nopţi obraznice în versurile mele de dragoste
Îndrăgostiţii râd
Hei-rup Mugurii pleznesc poetul peste degete
Nu pe-acolo vine lumina prostuţule
- din Erezii de-o clipă

Et in Arcadia…

Un rau se subtiaza la izvor
Si ploile de vara nu-l ajuta
Bauta-i apa veche de-un citește mai mult

Et in Arcadia…

Un rau se subtiaza la izvor
Si ploile de vara nu-l ajuta
Bauta-i apa veche de-un cocor
Din limpezimea zarii, necazuta

Si-un strop ca de mercur, uscatul ram
si-o raza intre ele ca o spada.
Eram acolo-n cranguri, nu eram?
Dar care ochi ar fi putut sa vada

Durandu-l nemplinirile mereu
Cand pleoapa grea de piatra se preschimba
Si cand, din umbra, duhul unui zeu
Ma blestema intr-o straina limba.

Treptele luminii, Iasi, 1970

Ochiul taia Ochiul taia cu scalpelul bucati de ceara trandafirie carnea nuantelor putrezea calm in acvarii la unii durerea batea citește mai mult

Ochiul taia Ochiul taia cu scalpelul bucati de ceara trandafirie carnea nuantelor putrezea calm in acvarii la unii durerea batea puternic din palme iar altii priveau lumea prin ochelari de zapada

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. citește mai mult

Calma, obiectiva, solara, lirica erotica a lui Cosbuc vine din aceeasi lume de sentimente puternice, traite cu intensitate, a satului. Poetul o cunoaste bine: personajele i-au fost familiare inca din copilarie. Dragostea este deci atributul nedespartit al tineretii, de aceea harjoana, joaca ei, da poeziei lui Cosbuc cea mai bogata substanta. Miscarile sufletului nu sunt prea multe, oamenii satului sunt adanci si simpli, gesturile lor traditional previzibile, anecdotica nu prea variata. Dupa trezirea unui anumit presentiment adolescentin al iubirii- La oglinda, incepe cautarea. Fata il cauta pe flacau, flacaul alearga dupa fata: Rea de plata, Suptirica din vecini, La parau, Scara si totul se petrece intr-un adevar, intr-o luminozitate rara. O unda de senzualitate curata, invaluita in decenta si gluma, respira toata poezia de dragoste, al carei eroi sunt frumosi si senini si simpli ca niste fapturi ale antichitatii clasice, ca niste pastori din opera lui Longos. Jocul dragostei este un fel de rit natural, indeplinit cu o sagalnica participare si rezerva de catre fete si flacai. Si Cosbuc construieste in poezia lui fragmente ca de frize alexandrine, cu incantatoare basoreliefuri de viata taraneasca. Si nimic nu e fortat, si nimic nu e schimbat. Selectia a operat bine, eficient, episoadele bucuriei in dragoste sunt rotunjite si pline.