Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si citește mai mult

Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, intaia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai in calma noastra-adorare,
Din care mainile-mi un nimb ti-au fost incins,
Iar toamna cand pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta invalvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De inaltare si de puritate.

Letargie

Trecem pe strazile pustiite de soare.
Jaluzele negre nu cheama boare.
Un nimeni imens se roteste in jur,
citește mai mult

Letargie

Trecem pe strazile pustiite de soare.
Jaluzele negre nu cheama boare.
Un nimeni imens se roteste in jur,
Cenusa oxizilor de fiere incinse.
Se leaga absurd strazile tuturor
Romelor vechi si invinse.
Fad ireal.Oras crepuscular,
Fara flori, fara gest la ferestre.
Molime au trecut adormind
Fiintele in letargii terestre...
Si totusi, nu-s berne la geamuri.
Coroanele nici n-au fost comandate.
Numai singuratatea din ei si din noi
Face strazile atat de-ntunecate.
Aprinde-le putredul somn.
Bate la geamuri, la porti.
Trezeste-i, trezeste-i si minte-i
Ca vindem coroane si morti.

Scara de apa

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In citește mai mult

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In clipele grabite din zile lungi de vara
O simt cum se-mplineste-n tacere ca o para -

Inima mea cu pomii gradinii dimpreuna
Se-ntuneca spre toamna si-i dulce ca o pruna,

Si-n varfuri fosnitoare prin frunza amaruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inima mea se sparge cu pocnet ca o nuca,
De-i toamna mai tarzie si umbra mai pe duca,

Si-asteapta ca un strugur pe vita, nopti intregi,
Sa te apleci aproape de ea si s-o culegi.

Daca poezia n-ar fi decat ciripit, toti vrabioii ar fi rivalii lui Eminescu.

Daca poezia n-ar fi decat ciripit, toti vrabioii ar fi rivalii lui Eminescu.

Aud

Aud ecoul vremii de parca merg spre mari
si tot asa de parca vin marile spre mine,
aud citește mai mult

Aud

Aud ecoul vremii de parca merg spre mari
si tot asa de parca vin marile spre mine,
aud tacerea vremii de parca intru-n zari
si tot asa de parca vin zari sa ma incline.

Intoarcerea-mi rotunda din tipat spre taceri
e ca plecarea lavei spre piatra din vezuvii,
cand numai fata pietrei se-ntoarce catre ieri,
cand numai fata marii se-ntoarce catre fluvii.

Cateodata luna e ca un soare sterp,
cateodata tera, e ca o luna mare.
In mine striga timpul. In mine spatii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare

Octombrie

Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-

vezi-ti durere citește mai mult

Octombrie

Pamantul viseaza oameni
si geme
caini de zapada latra in noi
ca si cum luna-

vezi-ti durere albastra de drum
s-au cocosat orele
de-atatea rugaciuni

pamantul viseaza fructe de aur
cazand
un strut doi struti de speranta—
ca si cum-

da-mi mana da-mi glasul
sa trecem
silaba asta de fum

pe camp
brandusele singuratatii

toamna ca o bivolita
mananca
din inima asta de scrum.

Poezia e roua sclipind in soare, cand aceasta roua iti uda incaltarile incepe proza vietii.

Poezia e roua sclipind in soare, cand aceasta roua iti uda incaltarile incepe proza vietii.

Ce mai pasare Din reveriile domnului R. Naturforschung Vedenie in burgul gotic Missa solemnis Eli, Eli... O viata bogata Benedictus citește mai mult

Ce mai pasare Din reveriile domnului R. Naturforschung Vedenie in burgul gotic Missa solemnis Eli, Eli... O viata bogata Benedictus In adancuri Spre steaua carnagiului.

Poezia un harnasament de lux al iubirii.

Poezia un harnasament de lux al iubirii.