Fiecare poem este o biserica in care se-nchina copiii mei nenascuti.

Fiecare poem este o biserica in care se-nchina copiii mei nenascuti.

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam citește mai mult

Stateam - noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
la fel ca intr-o balanta
si plangeam in hohote. Era frig.
Eram uzi. In oul lor, mortii
dadeau sovaitori din umeri: atata se pricepeau,
atata puteau sa faca si ei, acolo,
in racorosul lor adapost cu mai multe etaje
si prosoape curate pentru oaspeti. Noi, pe un mal,
si ele, umbrele noastre, pe celalalt -
si abia catre seara si-a facut aparitia o faptura
aproape divina, un mic personaj in mai multe culori
la fel ca un mascarici. Era frig, eram uzi
si nu-si mai amintea parola nici unul: cuvantul
pierdut si teribil! S-a prefacut ca plange si el
(sau poate ca nu s-a prefacut! ), a strans intr-o
frunza de ulm cateva mostre din propriile lui lacrimi,
s-a uitat printr-un tub de lemn catre noi
(nu-si mai amintea parola nici unul). "O.K.":
s-a auzit ciripitul sau aproape divin. "Va puteti
intoarce acasa": a ciripit mascariciul. Era frig.
Eram uzi - si fiecare umbra, din motive inca
nedeslusite pana acum, tinea un buchet
de violete proaspete in mana.

Viziune

Buna dimineata
soarele e cu tine tine minte asta
toata ziua asta sa tii intre peretii capului buna dimineata soarele citește mai mult

Buna dimineata
soarele e cu tine tine minte asta
toata ziua asta sa tii intre peretii capului buna dimineata soarele e cu mine
sa stii ca tu ai un ceas prieten al tau care poate sa fie cu tine in casa
in parc ceasul de la masa de visavis
pe terasa de unde zambesti unei femei in fusta clos
o femeie care iti aduce soarele iar intre peretii capului / ea e toata cu tine
si amandoi sunteti ca inmuiati in lumina.

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In citește mai mult

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt intr-adevar
Ca-n fiecare toamna se coace ca un mar.

In clipele grabite din zile lungi de vara
O simt cum se-mplineste-n tacere ca o para -

Inima mea cu pomii gradinii dimpreuna
Se-ntuneca spre toamna si-i dulce ca o pruna,

Si-n varfuri fosnitoare prin frunza amaruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inima mea se sparge cu pocnet ca o nuca,
De-i toamna mai tarzie si umbra mai pe duca,

Si-asteapta ca un strugur pe vita, nopti intregi,
Sa te apleci aproape de ea si s-o culegi.

...e patima transformata in boala pe parcurs, boala incurabila, ceea ce inseamna pentru noi poezia, nu numai ca ne aduna, citește mai mult

...e patima transformata in boala pe parcurs, boala incurabila, ceea ce inseamna pentru noi poezia, nu numai ca ne aduna, dar si ne alunga in acelasi timp pe toate meridianele, fiindca aceste popasuri ale mele, unele de durata, ca sa amintesc doar un singur popas, de fapt cel mai lung, de 30 de ani in Rusia, tot sunt legate popasurile de poezii, si nu numai, de creatie.

Avertismentul tacerii Shakespeare are dreptate Nu va mai aplecati Peste marginea volatila a cuvintelor E pericol de revelatii mortale ( citește mai mult

Avertismentul tacerii Shakespeare are dreptate Nu va mai aplecati Peste marginea volatila a cuvintelor E pericol de revelatii mortale ( Poeme infractionale )

Oare o poezie nu este chintesenta iubirilor ce au trecut si or sa vina pe langa tine, pe langa mine, citește mai mult

Oare o poezie nu este chintesenta iubirilor ce au trecut si or sa vina pe langa tine, pe langa mine, ca o istorie a cuvantului nerostit impreuna?

Ajuta-ma noapte!

Ajuta-ma noapte
sa-mi inchid ochii
peste anul acesta
Odihneste-mi talpile
de bubele drumului
Si-ngaduie visului meu
sa citește mai mult

Ajuta-ma noapte!

Ajuta-ma noapte
sa-mi inchid ochii
peste anul acesta
Odihneste-mi talpile
de bubele drumului
Si-ngaduie visului meu
sa intre in piatra
ca o vipera oarba.
Harazeste-mi apoi piatra aceea
drept dulce povara

Reintoarcerea

teritoriile noptii-s poate singurele adevarate
caci doar in zone crepusculare
mai freamata si azi
explozia lui dumnezeu in citește mai mult

Reintoarcerea

teritoriile noptii-s poate singurele adevarate
caci doar in zone crepusculare
mai freamata si azi
explozia lui dumnezeu in suflete
cum pare sa fi inceput totul.
si doar anevoie imi amintesc
ca pe atunci, un copil ne-a improscat
cu o apa, ai carei stropi inca nu ne-au ajuns.

afara batea vantul. ploua.
si-am zarit deodata o fetita
in fata ferestrelor casei scarilor
urmarind din ochi o prietena
ce urca treptele in urma tatalui ei.
a ridicat incet manuta a ramas bun
nemiscata, insa cealalta nu s-a intors.
si ea a ramas asa - cu mana-i mica
inaltata. palpitand ca o vietate ranita
traind pesemne, pentru prima oara
prin sticla umeda dintr-o casa a scarilor
instrainarea din jur. singuratatea.
apoi, s-a indepartat incet, impovarata
carand in spate ghiozdanul
aproape cat ea de mare.
si dintr-odata a zbughit-o
de parca ar fi uitat
brusc, totul.