Toate cartile sus

Panzele
corabiei mele

Poezia

Nu
incap

In
buzunarele destinului
meu

Si-atunci
le
citește mai mult

Toate cartile sus

Panzele
corabiei mele

Poezia

Nu
incap

In
buzunarele destinului
meu

Si-atunci
le
tin

Pe
rafturile
bibliotecii

Uneori
insa
se
umfla

Si-mi
transforma
odaia

Intr-un
discutabil
balon
de
sapun

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate citește mai mult

Poezia este incompatibila cu cea mai minima ingradire dogmatica.
Imensul ei spatiu demonstreaza cat este de insuficient tot ce poate fi imaginat ca forma sau figura.
Sensul ei este "sensul a ceea ce trebuie relevat, sensul miracolului necesar" (Novalis).
Poezia este un avans, un promitator avans, o profetie a gandirii noi si reale.
In jocul magnific de umbre si de lumini al perturbatiunii, verbul isi regaseste functia reala de realizare, omul speriat, bantuit de propriile lui creatii, isi regaseste posibilitatile de interventie si de legatura.
POEZIA este o stiinta a actiunii.
Tehnicile ei isi au locul firesc langa marile tehnici ale actiunii.
Legaturile pe care ea le asigura sunt de natura magica: gratie ei, oamenii isi regasesc contactul; dar acest contact este asemeni focului, asemeni panicii, asemeni iubirii, asemeni apei, asemeni revoltei, asemeni mortii care ne primeste sangele.

Cronos privesc in oglinda cel ce spune ca as fi eu strain ma priveste dintr-un alt anotimp impietrit intre semne.

Cronos privesc in oglinda cel ce spune ca as fi eu strain ma priveste dintr-un alt anotimp impietrit intre semne.

Cui zau ii mai pasa Ca pe la Voronet cerul se-ntoarce acasa Universuri paralele

Cui zau ii mai pasa Ca pe la Voronet cerul se-ntoarce acasa Universuri paralele

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum citește mai mult

Poemul de dragoste pentru fiecare dintre noi

Ca o straina esti, ratacind pe propriul tau drum.
lumea este acum o fereastra catre intuneric. lumina,
cat ar fi ea de indepartata, este tot in tine,
adu-o la geam si deschide fereastra, sa pot sa-ti vad ochii!
i-am privit de atatea ori de aproape...

numai asa vei putea sa vezi in lumina lumea
si toti oamenii care stau la geamuri. ochi in ochi, la geamuri...
cu bine! mai mult nu iti scriu, este de ajuns.
pana la urma, ne vom putea privi, asa cred.
si daca vor fi niste zambete si niste ochi plecati,
poti sa consideri ca lumea imi atarna de conturul gurii
si ca ochii mei au inceput sa nu mai poata sprijini
privirea lui Dumnezeu.

lumea imi atarna de conturul gurii, obligandu-ma sa zambesc.
of, ce lume grea! ...
e si ea om

Asteptare

Doi porumbei isi soptesc dragostea
Pe dulapul cu carti din balcon.
Si-au facut cuib discret,
Seamana intr-un fel
citește mai mult

Asteptare

Doi porumbei isi soptesc dragostea
Pe dulapul cu carti din balcon.
Si-au facut cuib discret,
Seamana intr-un fel
Cu odaia mea.
Povestea lor de iubire
N-o cert, n-o fugaresc,
Dureaza de cateva nopti.
Astept sa vad, nu peste mult,
Pui plapand,
Sa-ti urez bun venit
In lume.

Doliu la mahala in grand

Pezneste inima-n stejari de-atata
viata,
ne sorcoveste promoroaca din
desise,
alearga arborii de fum, citește mai mult

Doliu la mahala in grand

Pezneste inima-n stejari de-atata
viata,
ne sorcoveste promoroaca din
desise,
alearga arborii de fum, pe coperise,
la ziua pomii s-au inmanusat in
ghiata.

Pe pieptul ei rapus de doruri si de
vata
Unde-au dormit de frig perne si
boale,
Se razima un ucenic pe mana-i
moale,
Sa-si amorteasca razvratirea langa
fata.

Carmen Miserabile

...poezia e o Ana
ce-asteapta de-un secol
(in ploaie, in vint, in zapada)
sa fie zidita…
Poezia e foc, e citește mai mult

...poezia e o Ana
ce-asteapta de-un secol
(in ploaie, in vint, in zapada)
sa fie zidita…
Poezia e foc, e ispita
e siesta de dupa masa tacerii
coloana (cu discartroza! ) spre infinit
promisiunea Invierii dupa ce ai murit
blestemul incaperii
cu lacate si cu zabrele
cu merii, cu perii
cu firul de trandafir
alunite maligne pe piele
e ofranda si bir…

Am plecat

Am plecat fara de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
citește mai mult

Am plecat

Am plecat fara de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.

Si plecand m-am dus in lume
Numa-n voia intamplarii,
Nici cu gand de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.

De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atata chin
Caci cu dor si disperare
Indarat la tine vin.