Ochelari roz postum

Cine de-a baba-oarba
cu destinul meu se joaca
parjolind cu lacrimi iarba
carui foc seman la citește mai mult

Ochelari roz postum

Cine de-a baba-oarba
cu destinul meu se joaca
parjolind cu lacrimi iarba
carui foc seman la moaca

Cu destinul meu se joaca
cel urat ori cel frumos
cine-mi pune stele-n troaca
firmamentul pres pe jos

Cel urat ori ce frumos
parjolind cu lacrimi iarba
ochii mei sunt sus ori jos
cine de-a baba-oarba

Cu destinul meu se joaca
lasandu-mi moartea saraca

Cezeisme, 2008

Lacrimile cad in sufletul meu asa cum ploaia cade peste oras.

Lacrimile cad in sufletul meu asa cum ploaia cade peste oras.

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe citește mai mult

Acest nu

Turnul meu de cerneala nu ajunge,
singuratatea ta nu ajunge,
iscusitele rugi nu ajung,
parul aruncat pe spate nu ajunge,
capul tau rostogolit pe treptele memoriei
nu ajunge,
umbra mea agatata de trupul tau
ca de nacela luminata nu ajunge
iubirea nu ajunge,
dezlegarea nu ajunge
acolo.

Nici sufletele noastre care se inlantuie
ca doua hartii in vrejul de vant

E un motiv de resemnare:
nici crestetul inteleptilor nu taie prelata cerului
nici ingerii cuibariti in proiectile.

E deci de mirare cum
ajunge acolo dar nu mai coboara

mingea copilului in poala lui dumnezeu.

nimic de inteles:

Deschiza cartea
terci cu sufletul peste
pergamentul vechi
o lumina palida curge
apoi brusc
o sulita citește mai mult

nimic de inteles:

Deschiza cartea
terci cu sufletul peste
pergamentul vechi
o lumina palida curge
apoi brusc
o sulita inveninata cade
razboaie singeroase
lesuri
tot mai adinc sfirtecate
tot mai dese
pina se fac stive
pina incepe duhoarea sa exalte
si tulburat duhul pleaca.

Un tipat de pasare
aminteste ca nimic nu e de inteles
nici macar graiul nevinovat
al pasarilor

Dar viata
Dar moartea?
Dar acest poem?

Am plecat

Am plecat fara de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
citește mai mult

Am plecat

Am plecat fara de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.

Si plecand m-am dus in lume
Numa-n voia intamplarii,
Nici cu gand de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.

De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atata chin
Caci cu dor si disperare
Indarat la tine vin.

Obsesiile scriitorului sunt, cred, coincidente care pot fi explicate prin hazard. Noi, poetii, ne servim de anumite evenimente, intamplari, fapte citește mai mult

Obsesiile scriitorului sunt, cred, coincidente care pot fi explicate prin hazard. Noi, poetii, ne servim de anumite evenimente, intamplari, fapte cotidiene intr-o maniera alegorica, pentru a da in final o interpretare imagistica a ceea ce ne preocupa pana la obsesie, pana la epuizarea subconstienta a subiectului.

Golgota Cuvantului

Doamne Iisuse al limbii romane
iarta-ma ca-ti rastignesc cuvantul
viata trece numai visul tau ramane
il pastrez citește mai mult

Golgota Cuvantului

Doamne Iisuse al limbii romane
iarta-ma ca-ti rastignesc cuvantul
viata trece numai visul tau ramane
il pastrez in mine rastignindu-l

Iarta-ma ca-ti sangerez cuvantul
este trup din trupul tau preasfant
de-l rostesc se-nfioreaza gandul
fara tine nu exista niciun gand

Este trup din trupul tau preasfant
viata trece visul insa mai ramane
niciodata azi si maine si oricand
Doamne Iisuse al limbii romane

Iarta-ma ca-ti sangerez cuvantul
ii dau viata-n mine rastignindu-l

Fericiti cei saraci cu fericirea

Poftim
cine-si asuma
riscul de-a fi trist
acum
cand
toamna pare singura sansa
ala citește mai mult

Fericiti cei saraci cu fericirea

Poftim
cine-si asuma
riscul de-a fi trist
acum
cand
toamna pare singura sansa
ala eu ala eu ala eu

De exemplu
tu
cel ca un mar inflorit

CE TRISTETE NE PROPUI
PENTRU ASTĂZI

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe citește mai mult

Poezia e o...goanga care merge prin creierul omului. La un moment dat, ea se opreste pe o circumvolutiune si incepe sa-l gadile pe posesor. Si, in loc sa se scarpine, omul se pune si scrie. La unii, goangele sunt mai mari - de aia exista poeti mari. Pe unii ii racaie tot timpul -aceia sunt grafomanii. La altii, goangele sunt lenese, goangele Raiului, caci lenea din Eden vine - astia scriu putin. Eu am o goanga lenesa. Dar sper ca si mare… Oricum, nu o sa ma operez niciodata pe creier ca sa vad cat de mare e gandacul! Daca nu se vede pe hartie, asta e ghinionul lui, al gandacului.